Președintele Igor Dodon, împreună cu soția sa și fiul mezin, au participat astăzi la slujba ținută de preoții bisericii „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” din Chișinău, chiar în prima zi în care s-a permis reluarea serviciilor bisericești în spații deschise și cu respectarea unor norme sanitare. Dar și de această dată, Igor Dodon nu a respectat condițiile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale și a venit la biserică fără mască și a stat foarte aproape de preoți, deși era obligat să păstreze distanța socială.
Igor Dodon a pus câteva poze pe rețelele sociale care demonstrează că a încălcat regulamentul și în comentarii a anunțat că i-a oferit „Ordinul de Onoare” parohului bisericii „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe”.
Totuși, șeful statului a încălcat aceste cerințe. În dipoziția Comisiei pentru Situații Excepționale din 5 mai se spune că participanții la întrunirile cu caracter religios trebuie să respecte obligatoriu distanţa socială de minim 2 metri şi să poarte obligatoriu măşti de protecţie.
Din poze se vede că nici Igor Dodon și nici membrii familiei sale nu au avut măști și au stat foarte aproape de preoți, pe pragul bisericii.
Într-o altă poză publicată de Dodon se vede că enoriașii au respectat cerințele. Toți oamenii aflați în curtea bisericii purtau măști de protecție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.