Acasă Articol comercial NGM Company: Majorarea numărului utilizatorilor pe 7777.md se explică prin diminuarea pieței...

NGM Company: Majorarea numărului utilizatorilor pe 7777.md se explică prin diminuarea pieței gri a jocurilor de noroc Ⓟ

0

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut informații despre activitatea sectorului loteriilor și pariurilor sportive, prezentate selectiv, fragmentar și chiar eronat.

În acest context, NGM Company, partenerul privat al S.A. Loteria Națională a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive vine cu următoarele precizări, referitor la afirmațiile precum că publicitatea jocurilor de noroc cu risc social scăzut sporește considerabil numărul persoanelor depende de aceste jocuri.

În anul 2021, numărul utilizatorilor portalului 7777.md a crescut abia când autoritățile au început să bloceze accesul utilizatorilor din Moldova la site-urile de jocuri de noroc străine, care nu dispun de autorizație de activitate în țara noastră. Astfel, dacă în ianuarie numărul celor care făceau pariuri sportive și alegeau jocuri online pe singurul site autorizat din Moldova era de mai puțin de 8 mii pe lună, în martie se atestă un salt la peste 31 de mii de utilizatori.

Totuși, pentru că site-urile străine de jocuri de noroc în continuare căutau modalități de a încălca legislația Republicii Moldova și să atragă noi jucători, numărul utilizatorilor de pe 7777.md s-a redus în următoarele luni. Abia în octombrie, când în procesul de combatere a transferurilor ilegale s-au implicat VISA și Mastercard, mai mulți amatori de pariuri sportive și jocuri de bilete electronice, care jucau pe site-uri ilegale, au revenit pe 7777.md. Toate acestea arată că, după ce statul a început să-și îndeplinească angajamentele contractuale, de blocare a accesului la site-uri ilegale de jocuri de noroc, moldovenii care jucau acolo au fost atrași spre portalul controlat de stat.

Respectiv, nu este vorba despre creșterea dependenței, prin atragerea jucătorilor noi, dar atragerea în jocuri de noroc legale a persoanelor care jucau online și anterior și a fost considerabil diminuată piața gri a jocurilor de noroc. De câștigat aici are, în primul rând, statul, deoarece veniturile Î.S. Loteria Națională a Moldovei și ale bugetului de stat au crescut considerabil în 2021. În 10 luni din 2021, impozitul pentru câștigurile din mediul online ale persoanelor fizice a ajuns la 27,2 milioane de lei, bani transferați direct la bugetul de stat, de 10 ori mai mult decât în 2019. În total, entitățile de stat, implicate în industria jocurilor de noroc, împreună cu bugetul, au obținut, în 10 luni din anul 2021 venituri de 120 de milioane de lei, dintre care doar în octombrie – 20 de milioane de lei. Respectiv, estimările anuale arată un venit al statului și companiilor de stat din jocuri de noroc cu risc social scăzut de cel puțin 240 de milioane de lei.

În același timp, nu corespund adevărului nici afirmațiile că, zilnic, sunt vândute 1,3 milioane de bilete pe suport de hârtie. Statisticile pentru anul 2021 atestă o scădere a vânzărilor de la 1,88 milioane de bilete pe lună în ianuarie, până la 960 de mii de bilete în octombrie. Comparația vânzărilor biletelor de loterie pe suport de hârtie în 10 luni din 2021 cu perioada similară din 2019 (anul pandemic 2020 nu este relevant pentru comparație) arată că moldovenii își apreciază realist situația materială. Ca urmare, în 2021 avem o reducere a vânzărilor de bilete cu 40%, comparativ cu 2019, deși bugetele de publicitate au fost majorate față de acel an.

Atragem atenție că, probabil din necunoaștere, se face confuzie între biletele de loterie pe suport de hârtie și bilete electronice de loterie. În cazul biletelor online, diferența principală este că 95% din costul acestora este destinat achitării câștigurilor, adică revin la jucători. Un alt moment este prețul biletelor electronice, care începe de la 2 lei. De exemplu, un utilizator care își suplimentează contul cu 100 de lei și alege să joace cu un bilet electronic la o miză de 2 lei, poate realiza un rulaj de sute și mii de bilete electronice, fără a adăuga bani în cont, datorită payout-ului de 95%. De aici rezultă că, la supliniri mici, un jucător poate cumpăra un număr foarte mare de bilete electronice de loterie, ceea ce nu îi afectează starea financiară.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.