Acasă Social Nemulțumiri la Spitalul din Soroca. Mai mulți angajați, trecuți în concediu de...

Nemulțumiri la Spitalul din Soroca. Mai mulți angajați, trecuți în concediu de șomaj tehnic

0

O parte din angajații Spitalului Raional Soroca au fost trecuți în concediu de șomaj tehnic, ceea ce a dus la nemulțumiri în colectiv. Mai mult, aceșia vor primi doar două treimi din salariu, transmite SafeNews.md cu referire la Observatorul.md.

Printre cei nemulțumiți este și Angela Grușcian, asistentă medicală în Secția Pediatrie.

„De ce anumite secții, pe timp de pandemie, am fost trimiși din cont propriu de pe data 29 aprilie până la 10 mai? Cu toate că noi am fost pe prima linie, dar acum când la Soroca parcă merge totul spre bine, noi nu mai trebuim la nimeni. Nouă nu ni s-a explicat nimic, am primit ordin să scriem din cont propriu pe această perioadă. 

La noi toată secția nu este de acord cu așa decizie, lucrătorii s-au revoltat unul față de altul, că n-a venit nimeni să ne explice. Să știți că chiar ne este obijduitor la tot colectivul, că noi suntem unica secție care n-am fost infectată cu Covid-19 și ne mândrim cu aceasta, dar ne-am dus la serviciu în care secție ne-au trimis, niciodată nu am zis nu și la urmă ne-am ales cu concediu din cont propriu” afirmă Angela Grușcian, citată de Observatorul de Nord.

Angela Rusnac, Șefa Spitalului Raional Soroca, neagă informația precum că angajații nu vor fi remunerați.

„Toți angajații neantrenați în procesul actual până la deschiderea secțiilor de profil în perioada 29.04-10.05.2020 sunt în concediu de șomaj tehnic, inclusiv și Secția de Fizioterapie. Pe perioada dată angajații vor fi remunerați, conform prevederilor CM, adică cu 2/3 din salariu. Cererile din cont propriu, depuse la Secția de cadre, nu sunt luate în calcul”, a menționat ea.

observatorul.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.