Fosta ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, a comentat felul în care prim-ministrul Ion Chicu a reacționat la criticile vizavi de managementul pandemiei de COVID-19. În opinia sa, declarațiile șefului Executivului au fost niște „ieșiri de mahala”, care „nu fac față unui prim-ministru”, transmite SafeNews.md cu referire la cotidianul.md.
„Eu am fost crescută în aceste spitale și cunosc mult mai bine situația. Eu nu fac parte din tagma lor, a ne-medicilor, care se dau cu părerea despre spitalele in Republica Moldova.
Eu am ajutat acest sistem foarte mult, am făcut donații. Dumnealor folosesc un limbaj de mahala iar eu nu am să cobor la acest nivel ca să fac asemenea comentarii.
Nu sunt de nivelul unui prim-ministru de la care ne așteptăm să conducă țara. Sunt de nivelul unei cerți de mahala”, a spus Ala Nemerenco.
Reacția Alei Nemerenco vine după ce luni, șeful Executivului a avut un răspuns dur la criticile vizavi de numărul cazurilor de COVID-19, dar fără a oferi vreun nume, însă, cel mai probabil s-a referit inclusiv la declarațiile făcute de fosta șefă de la Sănătate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.