Acasă Politic Natalia Gavrilița: De majorarea salariilor va beneficia și Secretariatul CC

Natalia Gavrilița: De majorarea salariilor va beneficia și Secretariatul CC

0

Vor fi majorate și salariile Secretariatului din cadrul Curții Constituționale, nu doar ale magistraților. Declarații în acesta sens au fost făcute de către Premierul Natalia Gavrilița care a susținut o conferință de presă.

„În privința salariilor, nu doar a judecătorilor Curții Constituționale, dar și a Secretariatului Curții Constituționale, vreau să spun că acest lucru este important pentru că toată opinia publică s-a concentrat pe salariile judecătorilor, dar era vorba și despre angajații în Secretariatul Curții Constituționale, care primesc un salariu mult mai mic și au fost mai multe amendamente și doar unul”.

Vineri, 10 decembrie, președinta țării, Maia Sandu, a restituit Parlamentului Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022, din cauza amendamentului care se referă la majorarea salariilor Curții Constituționale, care nu are avizul Guvernului.

Salariul net al judecătorilor de la CC urma să crească din anul 2022, datorită unui amendament la politica bugetar-fiscală, semnat de un grup de deputați de la PAS, care presupune majorarea sporului specific la 100%. 

Prin urmare, salariile magistraților trebuiau să se dubleze. Drept argument, autorii amendamentului au spus că volumul de muncă al magistraților a crescut de câteva ori.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.