Acasă Extern Musk s-a adresat unei adunări de 200 de directori ai Volkswagen

Musk s-a adresat unei adunări de 200 de directori ai Volkswagen

0

Comentariile făcute joi de Musk managerilor VW reuniţi la Alpbach, Austria, confirmate de Diess sâmbătă, pe Twitter, după un articol publicat de cotidianul Handelsblatt, au inclus o laudă la adresa VW, ca fiind ”un model” şi cel mai mare concurent al Tesla.

Întrebat de Diess de ce Tesla era mai agilă decât rivalii săi, Musk a spus că totul se reduce la stilul său de management şi că în primul rând este inginer şi că se pricepe la lanţurile de aprovizionare, logistică şi producţie, transmite SafeNews.md cu referire la Money.ro.

Într-o postare pe Linkedin, Diess a adăugat că l-a adus pe Musk ca ”oaspete surpriză” pentru a arăta că VW are nevoie de decizii mai rapide şi mai puţină birocraţie pentru ceea ce el a numit cea mai mare transformare din istoria VW.

“Mă bucur să aud că până şi cel mai puternic concurent al nostru crede că vom reuşi tranziţia dacă vom conduce transformarea cu toată puterea”, a spus Diess pe Linkedin.

Ca exemplu al priceperii Tesla, Diess a spus că rivalei sale i-au trebuit doar două-trei săptămâni pentru a rescrie software-ul astfel încât să îi permită trecerea de la un tip de microcip care a ieşit din stoc la altul.

Diess a afirmat în tweet-ul său de sâmbătă că VW, care a devenit principalul concurent al Tesla pentru supremaţia globală a vehiculelor electrice, îşi va continua dialogul cu Tesla.

“Vă vom vizita în curând în Gruenheide”, a spus CEO-ul.

Diess a avertizat luna trecută că deschiderea planificată a fabricii de maşini Tesla la Gruenheide, lângă Berlin, prima fabrică a companiei americane din Europa, va obliga industria locală să-şi intensifice activităţile.

Tesla aşteaptă autorizaţia finală de construcţie a clădirii pentru uzina din Germania,n de 5,8 miliarde de euro (6,8 miliarde de dolari).

VW, la rândul său, intenţionează să construiască şase fabrici mari de baterii în Europa până în 2030, ca parte a unui proiect integrat pentru mobilitatea electrică.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.