Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că va milita la Comisia Europeană ca Republica Moldova să primească în anul bugetar 2022 o parte cât mai mare din asistența de 600 de milioane de euro pentru redresarea economiei moldovenești afectate de pandemie.
Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, Mureșan, a vorbit Europei Libere într-un interviu, pe 15 octombrie, după întâlniri cu președinta Maia Sandu și alte oficialități la Chișinău, unde călătorește cu o delegație de europarlamentari români din Partidul Popular European.
„Cu cât reușim să obținem mai multă asistență macro-financiară și suport bugetar pe anul viitor, cu o cotă de credit nerambursabilă mai mare, cu atât mai bine”, a spus Mureșan, un aliat al Maiei Sandu și partidului de guvernământ PAS fondat de aceasta.
Bruxellesul a salutat victoria PAS la alegerile parlamentare din 11 iulie și promisiunile ambițioase de reformă ale noii puteri moldovenești.
În septembrie, Comisia Europeană a aprobat eliberarea primei tranșe de 36 de milioane de euro din ajutoarele promise pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei, iar la începutul lunii octombrie Chișinăul a primit 50 de milioane de euro restante dintr-un ajutor macro-financiar european mai vechi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.