Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a avizat, în ședința de astăzi, moțiunea simplă asupra activității Ministrului Afacerilor Interne. 5 deputați au votat pentru aprobarea avizului Comisiei de susținere a moțiunii, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
Fracțiunile ACUM Platforma DA și PAS au înaintat, la ședința plenară din 19 noiembrie curent, moțiune simplă asupra activității Ministrului Afacerilor Interne.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea simplă se supune dezbaterii în ședința plenară a Parlamentului, fiind însoţită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moţiunii. Dezbaterea moţiunii simple în ședința plenară va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
Amintim că deputații Platformei DA și PAS au înaintat o moțiune simplă împotriva activității ministrului. Parlamentarii au precizat că aceasta nu reprezintă obligatoriu demisia ministrului, dar pentru a face anumite acțiuni față de persoana vizată.
Deputații s-au referit la multiplele cazuri de răpire de oameni de așa-numitele forțe transnistrene, cum este cazul ofițerului de poliție Andrei Amarfi, angajat al Inspectoratului de poliție Florești, care a fost răpit în dimineața zilei de 7 octombrie de către structurile criminale ale Tiraspolului: „La momentul actual, Parlamentul nu cunoaște informații ce se referă la starea cetățenilor noștri care încă se află în prizonieratul forțelor neconstituționale. Un alt caz la care au asistat autoritățile noastre neputincioase, s-a întâmplat cu tânărul Alexandru Rjavitin, care a dispărut la 19 decembrie 2019”.
Autorii moțiunii menționează că la capitolul obligațiilor MAI, acesta este nepregătit pentru combaterea activităților grupurilor criminale, a provocărilor organizate de grupurile paramilitare din regiunea transnistreană și eșuează la capitolul protejării drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova. Mai mult ca atât, autorii precizează că, în spațiul public au apărut anumite înregistrări audio din materialele unor anchete penale, din care reiese că Pavel Voicu, actualul ministru, a comunicat cu o persoană aflată sub urmărire penală cu scopul mușamalizării cazului cercetat de către poliție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.