Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputați BCS au votat pentru demiterea Cabinetului de miniștri, iar 55 de parlamentari PAS au votat împotriva moțiunii. Votul a fost dat aproape de 3 dimineața, astfel mulți dintre cei care au semnat moțiunea nu mai erau în sala de ședințe.
Moțiunea de cenzură a fost inițiată de 26 de deputați din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au invocat motivul situației din domeniul energetic.
În cadrul ședinței plenare, premierul Dorin Recean a prezentat un raport despre acțiunile Guvernului de până acum în diverse domenii. Ulterior, deputații au adresat întrebări referitoare la activitatea executivului.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, pentru adoptarea documentului este nevoie de votul majorității deputaților aleși.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.