Un oficial ucrainean de rang înalt a avertizat miercuri Statele Unite că armata rusă pregătește avansuri militare semnificative în 2026, inclusiv blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră, crucială pentru Kiev, relatează AFP.
Aflat în vizită la Washington alături de o delegație ucraineană, colonelul Pavlo Palisa, șef adjunct al administrației prezidențiale, a prezentat ceea ce a descris ca fiind concluzii ale serviciilor de informații militare ucrainene.
Rusia își propune să cucerească în întregime până la sfârșitul lunii septembrie regiunile estice Donețk și Lugansk, pe care Moscova susține că le-a anexat, a declarat presei Pavlo Palisa. Iar până la sfârșitul anului, Rusia își propune să stabilească o zonă tampon la frontieră, a adăugat el, după o întâlnire cu parlamentari și oficiali americani.
”Au chiar și planuri pentru 2026. Planul pentru anul viitor este de a ocupa întreaga parte a Ucrainei situată pe malul stâng al Niprului”, susține oficialul ucrainean.
Niprul traversează capitala Kiev și se varsă în Marea Neagră, împărțind practic în două țara pe care Rusia a invadat-o pe 24 februarie 2022.
Moscova încearcă, de asemenea, să ocupe regiunile sudice Odesa și Nikolaiev pentru a ”tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră”, a adăugat înaltul oficial, fără a specifica sursa acestor afirmații.
Marea Neagră este o zonă crucială pentru Kiev, atât din punct de vedere militar, cât și economic, precum și o rută majoră pentru transportul cerealelor către țările din sud.
”Din păcate, ei (rușii) nu vorbesc despre pace. Se pregătesc de război”, a mai spus Palisa, în contextul în care o a doua întâlnire bilaterală mediată de Turcia, luni, nu a reușit să ducă la un acord privind o încetare a focului.
Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, care a condus delegația de miercuri de la Washington, i-a încurajat la rândul său pe parlamentarii americani să impună noi sancțiuni pentru a ”crește presiunea asupra Rusiei”.
”Este necesar să se creeze atmosfera potrivită pentru ca Rusia să se implice în negocieri”, nu ”de spectacol, ci negocieri concrete și reale”, a declarat Iermak, care s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio.
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că a avut cu omologul său rus Vladimir Putin o ‘conversație bună’, care a durat mai mult de o oră, ”dar nu una care va duce la pace imediată” în Ucraina.
Săptămâna trecută, Trump a spus că Putin, cu care se laudă că are o relație specială, a ”înnebunit complet”, după o serie de atacuri letale ale Rusiei împotriva Ucrainei, mai amintește AFP.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.