Serviciul Federal Anti-Monopol din Rusia ar putea decide interzicerea timp de o lună a exporturilor benzină de către marii producători, pentru a stabiliza prețurile cu ridicata, înaintea sezonului de însămânțare a culturilor.
Adjunctul șefului instituției, Vitali Koroliov, a declarat că interzicerea exporturilor a fost una din mai multe soluții posibile, scrie jurnal.md.
În acest moment, marile companii petroliere pot exporta benzină, dar traderii independenți și cei care revând nu au voie să exporte, conform unei măsuri implementate inițial în martie 2024.
Prețurile cu ridicata la benzină s-au redresat în ultimul timp, o corecție după un lung declin. Dar creșterea prețurilor de retail nu depășește nivelul general al inflației, a explicat Koroliov.
Acesta a adăugat că o strategie alternativă pentru stabilizarea pieței engros ar putea fi crearea unei piețe la termen, pentru a reduce cererea sezonieră.
La 1 decembrie, guvernul rus a ridicat restricțiile temporare asupra celei mai mari părți din exporturile de benzină livrate de producători, în timp ce a extins, până la 31 ianuarie 2025, restricțiile pentru alți exportatori, cum ar fi traderii independenți și cei care revând.
Embargoul inițial privind exporturile de benzină urma să expire la 31 decembrie 2024. Decizia a fost luată pentru a asigura aprovizionarea pieței interne și a preveni creșterea prețurilor, transmite Reuters, citat de HotNews. De asemenea, decizia a avut legătură cu atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, care au dus la scăderea producției de benzină, înaintea lucrărilor de mentenanță.
Acest embargou nu se aplică țărilor din Uniunea Economică Euroasiatică, care include și Kazahstanul, precum și altor țări, cum este Mongolia, cu care Rusia are un acord interguvernamental privind livrările de carburanți.
În 2023, principalii producători de benzină ai țării au fost: rafinăria Omsk (deținută de Gazprom), rafinăria Norsi (deținută de Lukoil) și rafinăria Ryazan (deținută de Rosneft).
Tot anul trecut, Rusia a produs 43,9 milioane tone de benzină și a exportat aproximativ 5,76 milioane tone, echivalentul a aproximativ 13% din producția sa.
Cei mai mari importatori de benzină rusească sunt, în special, țările din Africa (inclusiv Nigeria, Libia și Tunisia) și Emiratele Arabe Unite.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.