Acasă Economic Moldovenii, tot mai îndatoraţi: Aproape 30% au cel puţin un credit

Moldovenii, tot mai îndatoraţi: Aproape 30% au cel puţin un credit

0

Aproape 30% din populaţia Republicii Moldova are cel puţin un credit. Oamenii se împrumută de la bănci, rude şi prieteni sau chiar de la cămătari.

el puţin asta arată datele unui sondaj realizat recent. Este de remarcat faptul că jumătate dintre datornici au întârzieri la plata ratelor, transmite SafeNews.md cu referire la Tvr Moldova.

Potrivit datelor oficiale, în 2021, volumul total al împrumuturilor a fost de 33 de miliarde de lei, cu 8 miliarde de lei faţă de anul precedent. Un sondaj făcut în ianuarie 2022, de către IDIS Viitorul şi Institutul de Politici şi Relaţii Internaţionale Ion I.C. Brătianu din Bucureşti, arată că sursele de împrumut ale cetăţenilor sunt diverse – bănci, instituţii financiare nebancare, rude şi prieteni. Aproape 3% dintre cei intervievaţi au declarat că au luat bani din minimum trei surse.

GRADUL DE ÎNDATORARE ŞI SURSA DE ÎMPRUMUT A PERSOANELOR FIZICE:

Persoane cu împrumuturi – 28,9%
Bănci – 21,9%
Instituţii financiare nebancare – 9,6%
Rude şi prieteni – 8,2%
Cămătari – 1,4%
Au datorii din minimum 3 surse – 2,9%

VECESLAV IONIŢĂ, expert economic: „Noi avem 3% din populaţie. Să nu uităm că populaţia matură a Republicii Moldova este de 2 milioane, iar asta înseamnă că avem 60 de mii de cetăţeni care, eu mă tem să mă gândesc care e situaţia lor, pentru că au împrumuturi din toate sursele.”

Acelaşi sondaj arată că persoanele care iau împrumuturi de la cămătari au cele mai mari dificultăţi de a întoarce datoria. Unii au probleme și cu rudele sau prietenii. Clasamentul este urmat de sistemul nebancar şi bănci.

Persoane care declară că au dificultăţi la restituirea creditelor, în funcţie de sursa de împrumut:

Cămătari – 43,8%
Rude şi prieteni – 22,8%
Nebancar – 21,3%
Bănci – 12,9%

VECESLAV IONIŢĂ, expert economic: „Cea mai mare problemă pe care o au cetăţenii nu este rata dobânzii, dar sunt condiţiile draconice pentru cazul când Dvs. nu puteţi întoarce creditul la timp.”

Sondajul a fost efectuat în perioada 24 ianuarie-5 februarie curent, pe un eşantion de peste 1.000 de respondenţi şi are o marjă de eroare de plus minus 3%.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.