Într-o analiză detaliată publicată recent pe rețelele de socializare, fostul premier Vlad Filat atrage atenția asupra poverii financiare tot mai mari pe care moldovenii o resimt în pragul iernii. Acesta a criticat în termeni duri lipsa de strategie a actualei guvernări, subliniind impactul negativ al deciziilor neinspirate asupra prețului gazelor naturale.
Potrivit lui Vlad Filat, doar în data de 2 decembrie, MoldovaGaz a achiziționat un volum de 46,2 milioane de metri cubi de gaze naturale la un preț de aproximativ 605 euro pentru 1.000 de metri cubi. Această tranzacție a generat o factură totală de 28 de milioane de euro, echivalentul a peste 540 de milioane de lei.
Filat a subliniat că această situație este rezultatul unor decizii greșite luate în timpul verii.
În postarea sa, fostul premier a făcut o paralelă între dificultățile cetățenilor și premiul de 100.000 de euro primit de Maia Sandu pentru „promovarea democrației.”
Și asta nu este tot, Filat estimează că, în perioada următoare, tariful pentru gaze va ajunge între 18,48 și 20,04 lei per metru cub. Acesta avertizează că această tendință va continua să afecteze puternic bugetele familiilor din Moldova, mai ales pe fondul unui sezon rece lung și imprevizibil.
În final, Vlad Filat a făcut apel la actuala guvernare să adopte măsuri urgente pentru a evita repetarea acestei situații.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.