Cei șase moldoveni aflați în Afganistan vor fi evacuați cu un avion militar al României. Ministerul de Externe de la Chișinău e în legătură permanentă cu omologii români pentru a-și coordona acțiunile.
Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a declarat că cetățenii noștri, membri ai echipajului unui elicopter utilizat de ONU, sunt într-un loc sigur. Ei vor fi evacuați atunci când tranzitul spre aeroport va fi posibil.
„Din cauza condițiilor de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, accesul cetățenilor spre aeroport nu a putut fi realizat până la acest moment”, a relatat Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE.
România a trimis un avion militar la Kabul pentru evacuarea cetățenilor săi. Doi români au fost deja evacuați în Pakistan, iar 14 abia au ajuns la aeroport. Cei din urmă vor fi transportați la Islamabad cu următorul zbor.
Încă un cetățean român, care lucrează pentru un program al ONU, a anunțat că vrea să fie evacuat, dar încă nu a reușit să ajungă la aerogară.
Alți 17 cetățeni români care se află în Afganistan nu au solicitat repatrierea, menționând că au propriile planuri de evacuare stabilite de angajatorii lor. Ei se vor întoarce în România cu zboruri puse la dispoziție de companiile pentru care lucrează.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.