Acasă Social Moldoveni, prinși la frontieră cu documente false: Explicațiile oferite

Moldoveni, prinși la frontieră cu documente false: Explicațiile oferite

0

Doi moldoveni sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce au fost prinși că dețineau acte falsificate. Ambele cazuri au fost înregistrate ieri, 8 noiembrie, la punctele de trecere Sculeni și Leușeni. În primul caz, la controlul de frontieră s-a prezentat un automobil care se îndrepta spre România. În calitate de pasageră se afla o femeie de 30 de ani din Ungheni.

Împreună cu actele de călătorie, femeia a prezentat și certificatul de vaccinare împotriva COVID-19. În urma verificărilor, s-a depistat că documentul este fals, iar femeia nu se afla în țară în timpul administrării vaccinului.

Audiată, pasagera a recunoscut că nu a reușit să revină în țară ca să se imunizeze cu cea de-a doua doză de vaccin, iar certificatul ce confirma schema completă de vaccinare l-a primit prin poșta electronică.

În cel de-al doilea caz este implicat un bărbat de 37 de ani din Ștefan Vodă. Acesta s-a pornit în Germania cu o rută ocazională. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar. 

Astfel, în portmoneul personal al bărbatului a fost depistat un permis de conducere românesc ce nu întrunea condițiile unui document autentic. Pasagerul a declarat că și-a perfectat actul, eliberat pentru mai multe categorii de conducere, prin intermediul unei persoane contra sumei de 250 euro. 

Moldovenii s-au ales cu procese verbale. Alte circumstanțe se stabilesc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.