Și-a reutilat ilegal microbuzul prin suplimentarea numărului de locuri și ar fi oferit 1.000 de lei pentru perfectarea unui nou certificat de înmatriculare falsificat. Sunt ilegalitățile comise de un șofer moldovean, transportator de mărfuri și colete în traficul internațional.
Incidentul s-a produs ieri, 15 februarie, la punctul de trecere a frontierei Costești-Stânca, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Bărbatul a fost legitimat ca locuitor al orașului Cahul, în vârstă de 24 de ani.
Astfel, în timpul unui control adițional asupra microbuzului și conducătorului, tânărul a prezentat două certificate de înmatriculare pentru mijlocul de transport. Ambele aveau însemnele autorităților din Republica Moldova.
Însă, la cercetarea amănunțită a documentelor cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat că certificatul, în care erau indicate nouă locuri, este falsificat.
Ulterior, moldoveanul a recunoscut că și-a procurat certificatul de la un conațional, care i-a fost pasager în una din deplasările sale în Polonia. Pentru serviciile acestuia ar fi oferit 1.000 de lei moldovenești, intrând în posesie acum jumătate de an.
Polițiștii de frontieră au întocmit un proces-verbal de audiere a persoanei și de constatare a infracțiunii de fals în acte oficiale. Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional și pentru efectuarea modificărilor tehnice fără permisiunea de rigoare.
De menționat că, pe parcursul ultimelor două săptămâni, în punctul de trecere a frontierei Costești-Stânca al Direcției regionale Nord au fost depistate și ridicate 9 documente cu semne de falsificare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.