Un cetățean moldovean în vârstă de 20 de ani, stabilit la Parma, a fost reținut de autoritățile italiene, fiind acuzat de violență domestică, furt și posesie ilegală de arme albe. Tânărul avea deja un trecut infracțional, fiind cunoscut poliției pentru mai multe incidente, transmite SafeNews.md cu referire la presa italiană.
Potrivit procuraturii din Trento, reîncarcerarea acestuia a fost decisă în urma unei noi anchete. În perioada în care era minor, el a fost surprins în flagrant delict în timp ce fura mai multe obiecte. Polițiștii au descoperit asupra sa bunuri furate, dar și patru cuțite, motiv pentru care a fost inculpat pentru furt, deținere de obiecte provenite din infracțiuni și port ilegal de armă.
După emiterea unui nou mandat de arestare, tânărul a fost reținut la domiciliu și dus la poliție. El urmează să execute o pedeapsă de trei ani, patru luni și șase zile de închisoare, precum și să achite o amendă în valoare de 1.200 de euro.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.