Acasă Comunicate de presă Moldovean condamnat pentru viol, oprit la Albița cu document de identitate fals...

Moldovean condamnat pentru viol, oprit la Albița cu document de identitate fals asupra lui

0

În ziua de 28 aprilie a.c, în jurul orei 04.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 63 de ani.

La controlul de frontieră, poliția de frontieră a constatat că pe numele bărbatului era o semnalare Interpol, acesta fiind căutat de autoritățile din Republica Moldova pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care, a fost descoperită asupra bărbatului, ascunsă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui concetățean, contra sumei de 400 de lei moldovenești, cu intenția de a-l folosi în statele din vestul Europei, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră din Republica Moldova în vederea luării măsurilor legale care se impun.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.