Acasă Extern Moldovean, acuzat că a abuzat sexual o copilă de 7 ani în...

Moldovean, acuzat că a abuzat sexual o copilă de 7 ani în Italia

0

Un moldovean de 41 de ani este acuzat în Italia pentru acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore de numai șapte ani. Povestea datează din 2012, și s-a produs în orașul Treviso, însă a ajuns la Tribunal abia zilele trecute.

Potrivit anchetei, moldoveanul locuia acasă la familia copilei abuzate, fiind prieten cu părinții copilei.

Profitând de faptul că deseori rămânea cu fetița singur acasă, acesta ar fi încercat câteva abordări cu ea, atingând-o la organele genitale și exersând sexul oral.

După o lună de calvar, când deja moldoveanul nu mai locuia la ei, fetița i-a povestit totul mamei sale, iar femeia s-a adresat la poliție.

După opt ani de cercetări, în care moldoveanul se afla în căutare fiind de negăsit, în 2020 ancheta a fost finalizată, iar dosarul trimis în judecată.

În data de 8 februarie a avut loc prima ședință de judecată la care nu s-a prezentat nici suspectul și nici familia victimei.

Următoarea ședință este programată pentru 13 decembrie 2022, în cadrul căreia vor fi audiați doi psihologi, care vor trebui să depună mărturie cu privire la fiabilitatea victimei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.