Acasă Economic Moldovagaz a încheiat anul 2020 cu pierderi de 676,8 milioane de lei

Moldovagaz a încheiat anul 2020 cu pierderi de 676,8 milioane de lei

0

SA „Moldovagaz” a finalizat anul 2020 cu un rezultat financiar negativ de 676,8 milioane de lei. Raportul dat a fost aprobat miercuri în cadrul adunării generale anuală a acţionarilor companiei.

Pierderea s-a datorat mai multor factori majori. Astfel, 151,2 milioane de lei reprezintă pierderile din achitarea serviciilor de transport a gazelor naturale.

Acestea au fost formate pe fundalul creşterii la începutul anului 2020 a tarifului de transport a gazelor de la 32,32 la 256,67 lei pentru o mie de metri cubi, în timp ce tarifele reglementate pentru gazele naturale pentru consumatorii finali au fost adoptate de către Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică abia la început din noiembrie.

La fel, 130,6 milioane de lei au reprezentat devierile tarifare negative (diferenţa dintre preţul efectiv de achiziţie şi cel inclus în tarif), înregistrate în cursul anului trecut.

O altă componentă a pierderilor în sumă de 365,5 milioane de lei este condiţionată de crearea rezervelor pentru stingerea creanţelor neperformante, conform cerinţelor legislaţiei moldoveneşti şi standardelor internaţionale de contabilitate.

Restul pierderilor în valoare de peste 33 de milioane de lei s-au format din cauza abaterilor în costul serviciilor de distribuţie a gazelor, precum şi a altor cheltuieli.

Printre alte întrebări aflate pe ordinea de zi a şedinţei a fost aprobarea noii versiuni a statutului societăţii pe acţiuni, care a fost adusă în conformitate cu legislaţia modificată.

Aceasta vizează transferul funcţiei de prestare a serviciilor de ţinere a Registrului întreprinderi de la un registrator independent către Depozitarul Central Unificat, precum şi extinderea drepturilor acţionarilor.

La fel, a fost permisă organizarea adunărilor generale ale acţionarilor prin mijloace electronice de comunicare, precum şi într-o formă mixtă, cu prezenţa fizică a reprezentanţilor acestora.

De asemenea, au fost aprobate candidaturile a şase membri ai Consiliului de observatori al societăţii.

SA „Moldovagaz” a fost înfiinţată în 1999. SAP Gazprom deţine 50% din acţiunile companiei, Agenţia Proprietăţii Publice – 35,33% din acţiuni, Comitetul pentru Administrarea Proprietăţii din Transnistria – 13,44% din acţiuni, persoanele fizice şi juridice – 1,23% din acţiuni.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.