Acasă Sport Moldova obține medalie de bronz la Campionatul European de Judo din Skopje

Moldova obține medalie de bronz la Campionatul European de Judo din Skopje

0

Gabriela Herța a urcat pe podiumul Festivalului Olimpic al Tineretului European – Skopje 2025, aducând Republicii Moldova medalia de bronz la judo.

În finala mică a categoriei de greutate de 48 kg, Herța a învins-o pe croata Martina Tucaj, scrie ipn.md.

„Cu determinare, curaj și spirit de luptătoare, Gabriela a demonstrat ce înseamnă adevăratul caracter olimpic. Felicitări, Gabriela! Suntem mândri de tine!”, a menționat Comitetul Național Olimpic și Sportiv, într-o postare pe Facebook.

Marți, Climentii Ursu s-a clasat pe primul loc în proba de zece metri Air Pistol, adjudecând astfel prima medalie de aur la tir (shooting) obținută vreodată de Republica Moldova la o ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Republica Moldova este reprezentată la competiția de la Skopje, Macedonia de Nord, de un grup de 23 de sportivi, care participă la probele de atletism, înot, judo, taekwondo, badminton, ciclism, tenis de masă și tir.

Festivalul Olimpic al Tineretului European este organizat sub egida Comitetelor Olimpice Europene și oferă o platformă valoroasă pentru tinerii care aspiră să participe, în viitor, la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.