Acasă Economic Moldelectrica va cumpăra în continuare energie de la Cuciurgan

Moldelectrica va cumpăra în continuare energie de la Cuciurgan

0

Întreprinderea de stat Moldelectrica a semnat săptămâna trecută un nou contract de procurare a energiei electrice de la Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan. Este vorba de contractul de achiziționare a curentului necesar „pentru acoperirea consumului tehnologic și a pierderilor de energie electrică în rețeaua electrică de transport” pentru perioada 2 octombrie 2021-31 martie 2022, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.

Întreprinderea a organizat licitația pentru că anterior a semnat un contract doar pentru jumătate de an, începând cu 1 aprilie. 

Licitația s-a derulat anevoios și fără oferte de alternativă. Astfel la procedura de achiziție din luna august 2021, doar Centrala Termoelectrică Moldovenească (ЗАО Молдавская ГРЭС), controlată de rușii de la Inter RAO EES, a depus oferta tehnică și oferta economică.

Potrivit Moldelectrica, compania Navitas Energy SRL a refuzat să participe, iar Energocom SA și Furnizare Energie SRL – nu au depus oferte.

În consecință Moldelectrica a luat decizia de a anula licitația. Ulterior a anunțat o nouă licitație, dar deocamdată nu a publicat rezultatele.

Potrivit serviciului de presă al ANRE, Agenția a fost informată de Moldelectrica că a fost semnat contractul la prețul de 0,0535 dolari/kWh, adică la cel vechi.

Deşi volumul estimat de energie este relativ mic, de circa 61 milioane kWh, sau maximum 10,5 milioane kWh pe lună, menţinerea preţului vechi, denotă că până la finele lunii martie 2022, ar putea să nu fie revizuite tarifele de achiziţie a curentului de la Cuciurgan, care asigură circa 80% din necesarul Republicii Moldova.

Moldelectrica este o întreprindere strategică, care gestionează rețeaua de transport a energiei electrice și asigură dispeceratul sistemului.

Pe 17 septembrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a anunţat că l-a demis pe directorul general al Moldelectrica, Ghennadi Dimov, care timp de 13 ani a ocupat această funcţie.

Demisia a a avut loc în contextul în care, pe ultima sută de metri, este licitația pentru selectarea companiei ce va construi linia de înaltă tensiune de 400 kV, între Chişinău şi Vulcăneşti, care va fi racordată la linia care pleacă din România, de la Isaccea, astfel urmând a fi asigurată interconexiunea cu sistemul energetic al României și UE.

Deși ofertele au fost deschise încă la începutul lunii noiembrie 2020, selectarea companiei a fost amânată, iar în presă au apărut informații că licitația ar fi trucată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.