Acasă Social Moldelectrica planifică investiții mai mici în rețeaua de transport

Moldelectrica planifică investiții mai mici în rețeaua de transport

0

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis pe 12 noiembrie să aprobe modificarea Planului de investiții pentru anul 2024 al întreprinderii de stat Moldelectrica, prin reducerea acestuia cu 8,04 milioane lei, până la circa 701 milioane lei.

ANRE nu a publicat încă decizia și argumentarea acestei reduceri a volumului de investiții, dar inițial planul de investiții pentru 2024 al Moldelectrica a fost mult mai mic – de 634,4 milioane lei, din care circa 555 milioane lei, în construcția de noi rețele electrice și noi capacitați de producere, scrie mold-street.com.

Totodată ANRE a aprobat planul de investiții pentru anul 2025 al Moldelectrica, în valoare de 337,22 milioane lei, ceea ce este de două ori și ceva mai puțin decât planul pentru 2024.

Potrivit rapoartelor ANRE, în ultimii ani Moldelectrica a realizat mai puține investiții decât a planificat și în plus ele nici nu au fost aprobate de autoritatea de reglementare.

Astfel, în 2022 Moldelectrica a planificat un volum de investiții de  circa 260 milioane lei, dar ANRE a aprobat doar un volum de 16,75 milioane lei, adică de 17 ori mai puțin.

Sergiu Aparatu, directorul Moldelectrica, a explicat aceasta prin blocajele ca urmare a războiului din Ucraina, din care cauză nu au putut fi importate mai multe utilaje din Ucraina și din alte state din spațiul postsovietc. În consecință, investițiile nu au putut fi finalizate.

În 2023, planul de investiții al Moldelectrica a fost aprobat de ANRE în volum de 492 milioane lei, apoi la finele anului a fost redus cu peste 200 milioane lei, la 284 milioane lei. Dar în final ANRE a acceptat un volum de investiții de peste 161 milioane lei pentru a fi inclus în tarif.

Întreprinderea de stat Moldelectrica este operator al sistemului de transport al energiei electrice și asigură și dispeceratul. Întreprinderea a înregistrat anul trecut venituri de circa 1,42 miliarde lei, cu circa 200 milioane lei mai mult ca în 2022 și de două ori și ceva peste rezultatele din 2021.

Totodată datele financiare arată că Moldelectrica obținut un profit de 272 milioane lei în 2023, în timp ce în 2022 raporta pierderi de peste 104 milioane lei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.