Acasă Social Modificări privind aflarea automobilelor înmatriculate în străinătate

Modificări privind aflarea automobilelor înmatriculate în străinătate

0

Perioada stării de urgență nu va fi luată în considerare la calcularea celor 180 de zile, în care automobilele înmatriculate în străinătate se pot afla în Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale, convocată marți seara, 24 martie, la Guvern, transmite IPN.

După ședință, premierul Ion Chicu s-a referit la obligativitatea de a scoate din țară automobilele înmatriculate în străinătate, după expirarea termenului de 180 de zile. „Este clar că acum este imposibil de a face acest lucru. Respectiv, Comisia a venit cu decizia de a exclude numărătoarea celor 180 de zile pe perioada stării de urgență. Deci, pe perioada stării de urgență, nu se contabilizează zilele respective”, a declarat premierul.

Potrivit Codului Vamal, persoanele fizice rezidente și cele nerezidente au dreptul de a introduce pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, fără achitarea drepturilor de import, cu achitarea vinietei, în scopuri personale, mijloace de transport, doar în cazul în care vor fi declarate prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară pe un termen de până la 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive.

Începând cu data de 17 martie, în Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pe un termen de 60 de zile. Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 125. Printre ele și cadre medicale.

sursa:deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.