Acasă Anticipate 2021 Mocanu declară susținerea pentru PAS: Usatîi nu trebuie să fie premier

Mocanu declară susținerea pentru PAS: Usatîi nu trebuie să fie premier

0

Mișcarea Populară „Antimafie” condusă de Sergiu Mocanu propune consolidarea partidelor de dreapta în vederea susținerii PAS la alegerile parlamentare anticipate. În acest sens, formațiunea propune semnarea Acordului 50+1 pentru realizarea acestui plan.

„Noi, Mișcarea Populară Antimafie, considerăm că alegerile anticipate care, prin definiție, constituie o criză politică, socială și economică de proporții, trebuie abordate cu cea mai mare responsabilitate.

Această criză lasă un spațiu de manevră extrem de limitat tuturor partidelor politice, de la cele cu șanse electorale incontestabile până la cele cu șanse infim de mici. Pragul electoral de 5 % ar putea arunca la coș zeci de mii de voturi ale alegătorilor pro-europeni și unioniști. Acest fapt va spori incontestabil ponderea partidei pro-ruse în viitorul parlament. Există pericolul iminent ca un partid populist cum este Partidul Nostru, condus de un lider aventurier și cu trecut interlop, Renato Usatîi, să obțină un așa scor electoral încât președinta Maia Sandu să fie constrânsă să-l nominalizeze pentru funcția de prim-ministru fie ca exponent al unei alianțe a partidelor pro-ruse, fie a unei alianțe conjuncturale între Partidul Nostru și Partidul Acțiune și Solidaritate. Și într-un caz și în altul, statul de drept, democrația și relațiile internaționale ale Republici Moldova ar putea intra în colaps pentru un termen nelimitat.

Pornind de la aceste considerente, Mișcarea Populară Antimafie propune următoarele măsuri extraordinare:

Partidul Acțiune și Solidaritate va iniția neîntârziat un dialog cu partidele unioniste și pro-europene pentru a identifica condițiile și măsurile compensatorii pentru neparticiparea acestora în campania electorală.

Partidele unioniste vor accepta să nu participe în campania electorală cu liste de candidați și vor sprijini Partidul Acțiune și Solidaritate în alegerile din 11 iulie 2021 cu următoarele condiții:
a) partidele unioniste vor conduce câteva ministere, în funcție de negocieri, iar Ministerul de Externe și al Integrării Europene, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să fie în mod obligatoriu printre acestea;
b) Partidul Acțiune și Solidaritate se va angaja ca, imediat după formarea Guvernului, să pornească procedura de faliment a Întreprinderii Căile Ferate din Republica Moldova și înstrăinarea ei prin negocieri directe către Compania Națională de Căi Ferate „Căile Ferate Române”, de asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate se va angaja, în termen de trei luni după formarea Guvernului, să pornească o acțiune diplomatică de schimbare a formatului de negocieri privind Reglementarea Conflictului Transnistrean pentru revenirea României ca membru cu drepturi depline al actualului format “5+2”.

Președinta Maia Sandu își va asuma rolul de Garant al respectării unui Acord ce va conține aceste și eventual alte prevederi propuse de participanți în cadrul negocierilor”, se arată în declarație.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.