O tânără a murit în condiții misterioase, după ce a solicitat ajutorul medicilor. Tragedia a avut loc în localitatea Gotești, din raionul Cantemir.
Potrivit informațiilor preliminare, victima este o tânără în vârstă de 19 ani. În această după-amiază, în jurul orei 16:30, fata a solicitat intervenția unei ambulanțe la domiciliu, însă medicii au ajuns prea târziu.
Tînăra a fost găsită fără suflare, iar pe suprafața cadavrului erau prezente mai multe excoriații și echimoze.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, iar cadavrul urmează a fi supus mai multor expertize medico-legale pentru a fi aflată cu exactitate cauza decesului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.