Comisia Unificată de Control s-au întrunit în ședință la Bender și a discutat despre cazul bărbatului de 47 de ani care s-ar fi înecat în Nistru, în timp ce încerca să scape de aşa-zişii grăniceri separatişti. Astfel, delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a condamnat prezența în Zona de Securitate a structurilor paramilitare neincluse în contingentul Forțelor Mixte de menținere a păcii, precum și acțiunile lor, pe care le-au calificat ca abuzive, provocând moartea unui om.
„Exponenții Tiraspolului în CUC s-au opus discuțiilor și luării unei atitudini obiective la acest subiect, iar delegația Chișinăului a făcut apel către delegația Federației Ruse, reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Comisia Unificată de Control pentru a contribui la procesul de retragere a forțelor „grănicerești” introduse ilegal în Zona de Securitate și de asigurare a respectării prevederilor Acordurilor din 1992 și 1998”, se arată în comunicatul CUC.
Amintim că Asociația Promo-LEX a prezentat detalii despre cazul bărbatului care a murit în apele râului Nistru, după ce ar fi fost gonit de către așa-zișii grăniceri din regiunea transnistreană.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.