În această săptămână, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a denunțat două tentative de corupere activă.
Leușeni: Mită „pentru ceai” refuzată fără ezitare
Primul incident a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei „Leușeni”, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Un polițist de frontieră a fost abordat de un șofer moldovean care călătorea din Belgia în Republica Moldova. Acesta transporta cinci pasageri într-un autovehicul înmatriculat în Moldova. În timpul verificărilor, șoferul a fost întrebat despre documentele legale pentru transportul de persoane și marfă. După ce a declarat că le deține, s-a întors la vehicul pentru a le prelua, dar, la întoarcerea la cabina de control, a aruncat pe fereastra certificatul de înmatriculare al autovehiculului împreună cu o sumă de bani.
La sesizarea polițistului privind ilegalitatea faptei, bărbatul a justificat suma oferită, susținând că aceasta era „pentru ceai”. Polițistul de frontieră a reacționat prompt și a denunțat incidentul conform procedurilor legale, respectând principiile de integritate și transparență.
Cahul: Bancnote ascunse printre acte
Al doilea incident s-a înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Cahul, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În timpul verificărilor de rutină, polițiștii de frontieră au descoperit o sumă de bani ascunsă între cartea de identitate și permisul de conducere ale unui bărbat în vârstă de 46 de ani, cetățean cu dublă cetățenie moldo-română. Acesta se afla la volanul unui microbuz Volkswagen, înmatriculat în Moldova.
Din primele cercetări, s-a stabilit că banii fuseseră oferiți în scopul de a facilita traversarea frontierei. Polițiștii de frontieră au raportat imediat tentativa de corupere autorităților competente, care vor iniția investigațiile conform legislației în vigoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.