Președintele rus, Vladimir Putin, nu este cu adevărat interesat de pacea în Ucraina și doar încearcă să câștige timp în negocierile cu Statele Unite, a declarat marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, transmite Reuters.
Ministerul german al apărării a afirmat înainte de o întâlnire cu omologii săi din UE la Bruxelles că Europa trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin impunerea de noi sancțiuni, în special asupra vânzărilor de energie ale Rusiei, transmite Agerpres.
Potrivit lui Pistorius, convorbirea telefonică de luni dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus a arătat că acesta din urmă „nu este pregătit” pentru a face concesii Ucrainei.
„Încă nu este pregătit să facă concesii și vorbește doar despre o încetare a focului în condițiile sale”, a spus ministrul german la sosirea sa la Bruxelles, a consemnat AFP.
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina.
Miniștrii apărării și miniștrii de externe din statele membre UE se întâlnesc marți la Bruxelles, în două reuniuni succesive în formatul Consiliului Afaceri Externe, care vor avea pe agendă ajutorul militar pentru Ucraina și situația din Orientul Mijlociu, dar și implementarea planurilor de reînarmare a Europei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.