Acasă Social Ministerul Energiei prezintă un plan cum ne vom încălzi la iarnă

Ministerul Energiei prezintă un plan cum ne vom încălzi la iarnă

0

Ministerul Energiei propune 45 de măsuri pentru asigurarea securității furnizării de resurse energetice în iarna acestui an, inclusiv reducerea voluntară a consumului de gaze naturale cu 15%, conform recomandărilor Uniunii Europene, dar și promovarea utilizării combustibililor alternativi, transmite IPN.

Potrivit planului propus de minister, până la mijlocul lunii noiembrie urmează să avem stocuri de securitate de gaze naturale în volum de 15% din consumul anual mediu. Vor fi completate rezervele de stat de păcură și cărbune până la nivelul maxim prevăzut, deși nu e planificată alimentarea Termoelectrica cu păcură.

Planul mai prevede crearea și menținerea stocurilor de rezervă de combustibil de către fabricile de zahăr, verificarea și mentenanța generatoarelor electrice din instituțiile publice și dotarea cu generatoare a instituțiilor în care acestea lipsesc. Instituțiile dotate cu cazane speciale vor putea utiliza biocombustibil solid.

Activitățile de pregătire către sezonul rece vor fi coordonate și monitorizate de către o Comisie guvernamentală specială.

Planul de iarnă prevede două scenarii de comportament a concernului rus Gazprom după expirarea contractului de tranzit a gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, la 1 ianuarie 2025. Unul dintre scenarii presupune că partea rusă va căuta rute alternative pentru alimentarea cu gaze a regiunii transnistrene, având în vedere obligațiile contractuale ale Gazprom față de Moldovagaz. În această situație, autoritățile din Republica Moldova nu vor obstrucționa livrarea în continuare a gazelor naturale de către Moldovagaz către Tiraspoltransgaz.

În cazul scenariului II, în care Gazprom va opri livrările de gaze naturale, se va examina aplicarea graduală a mai multor măsuri de atenuare a impactului acestei decizii. Chiar și în cazul stopării furnizării de gaze naturale de către Gazprom, Ministerul estimează că nu va exista deficit de gaze naturale pentru consumatori malului drept și nu va fi nevoie de deconectarea consumatorilor întreruptibili. La necesitate, întreprinderea Energocom ar putea asigura furnizarea necesarului de gaze naturale categoriilor de consumatori protejați/vulnerabili din regiunea transnistreană prin intermediul Tiraspoltransgaz, contra unei plăți corespunzătoare a costurilor de achiziție a gazelor naturale.

Chiar dacă infrastructura de transport gaze naturale existentă permite asigurarea transportului de gaze necesare pentru acoperirea consumului Republicii Moldova (pentru ambele maluri ale Nistrului), există riscuri privind capacitatea consumatorilor de pe malul stâng de a achiziționa gaze naturale la prețuri de piață, se atenționează în plan.

Totodată, pentru asigurarea cu energie electrică a malului drept al Nistrului în scenariul pesimist va fi nevoie de majorat importul de energie din țările UE și de mаjоrаrеа capacității comerciale la granița România – Republica Moldova, în contextul capacității limitate alocate de ENTSO-E pentru blocul UA/MD pentru acoperirea necesarului de import pentru consumul malului drept din România sau alte țări UE. De asemenea, ar urma să fie activate alte linii electrice cu tensiunea de 110 kV.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.