Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, în premieră, o nouă metodologie privind recalificarea cadrelor didactice și validarea competențelor profesionale în învățământul general.
Potrivit noii metodologii, profesorii care predau o disciplină de cel puțin zece ani și dețin un grad didactic nu vor mai fi obligați să urmeze cursuri de recalificare. De asemenea, cadrele didactice cu minimum trei ani de experiență vor beneficia de o procedură simplificată de recalificare.
Această acțiune face parte din pachetul de măsuri de debirocratizare aprobat de minister, având ca scop reducerea sarcinilor administrative și recunoașterea experienței profesionale dobândite în practică.
Noua metodologie descrie procesul de recalificare profesională, explică modul de organizare a validării competențelor și, totodată, prevede înființarea unor Centre de validare în colegii și instituții de învățământ superior. Totodată, documentul stabilește clar ce discipline pot fi predate în funcție de facultatea și specializarea absolvite, pentru o încadrare corectă a personalului didactic.
„Prin aprobarea acestui document, ne propunem să susținem cadrele didactice care, de mulți ani, predau o anumită disciplină, dar erau dezavantajate financiar pentru faptul că nu aveau o specializare universitară în domeniu”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Documentul stabilește că orice profesor care predă o disciplină de cel puțin zece ani și deține un grad didactic corespunzător va fi considerat automat calificat pentru acea disciplină, fără a mai fi obligat să urmeze cursuri de recalificare.
În ceea ce privește profesorii aflați la început de carieră, care doresc să predea o disciplină diferită de cea studiată la universitate, aceștia vor trebui în continuare să urmeze un program de recalificare. Totuși, în ultimii ani, costurile acestor cursuri sunt acoperite integral de către MEC.
Până la intrarea în vigoare a noii metodologii, profesorii care nu urmau procesul formal de recalificare erau încadrați cu până la cinci clase salariale mai jos, în pofida experienței acumulate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.