Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova va beneficia de un proiect major de asistență tehnică, în valoare de 3,1 milioane de dolari, destinat modernizării capacității de răspuns în situații de criză și consolidării securității cibernetice. Inițiativa este finanțată de grupul țărilor nordice și baltice (NB-8), care reunește Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia.
Acordul privind lansarea proiectului a fost semnat la Chișinău de vicepremierul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, și de reprezentanta rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Daniela Gasparikova. PNUD va avea rolul de partener de implementare, responsabil pentru gestionarea resurselor și coordonarea acțiunilor în cadrul proiectului.
Noua inițiativă își propune să pregătească diplomația moldovenească pentru provocările globale actuale, prin digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii și creșterea protecției împotriva amenințărilor cibernetice. Totodată, proiectul urmărește asigurarea continuității activităților consulare și diplomatice în contextul unor eventuale crize internaționale.
„Este un pas important pentru a face față riscurilor de securitate și a proteja cetățenii moldoveni aflați peste hotare în situații de urgență. Parteneriatul cu statele nordice și baltice este o investiție strategică în capacitatea noastră de reacție și adaptare”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.