Persoanele care intenționează să se încadreze în serviciul militar prin contract sau care îndeplinesc serviciul militar în cadrul Ministerului Apărării vor fi supuse testului poligraf. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament.
Ministerul Apărării va avea dreptul de inițiere și de efectuare a testării cu utilizarea poligrafului pentru persoanele care intenționează să se încadreze în serviciul militar sau care îndeplinesc serviciul militar în cadrul Ministerului Apărării.
De asemenea, aceasta este o practică internațională aplicată militarilor și personalului din domeniul apărării care au acces la informații atribuite la secretul de stat, în cadrul unor controale periodice sau selective.
Totodată, proiectul prevede și extinderea restricțiilor la încadrarea în serviciul militar prin contract și a temeiurilor de eliberare din funcție. Una dintre cerințe se referă la depunerea declarației de avere și interese personale, în scopul înlăturării factorilor de risc ce derivă din nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese și al declarării averii și intereselor personale în perioada de exercitare a atribuțiilor de serviciu. Asemenea prevederi se regăsesc în actele normative ce reglementează statutul persoanelor care exercită funcții publice, de demnitate publică, cu statut special.
Astfel, în document se mai regăsesc și aspecte ce vizează sancțiunile disciplinare. Astfel, va fi acordat dreptul deplin Comandantului general al Inspectoratului General de Carabinieri de a aplica sancțiuni disciplinare personalului din subordine.
Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Apărării, precizează și statutul elevilor din instituțiile de învățământ din domeniul milităriei. Elevii înmatriculați în Colegiul militar vor avea același statut ca și elevii din alte instituții de învățământ profesional tehnic postsecundar. Aceștia se vor considera în serviciul militar prin contract, din momentul intrării în vigoare a contractului de îndeplinire a serviciului militar, care va fi încheiat la împlinirea vârstei de 18 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.