Militarii în termen și cei prin contract din cadrul Armatei Naționale își vor exercita dreptul de vot duminică, 20 octombrie, în cadrul referendumului republican constituțional și alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Potrivit Ministerului Apărării al Republicii Moldova, soldații din garnizoanele Bălți, Cahul și Chișinău care își îndeplinesc serviciul militar vor putea vota la secțiile de votare din raza de circumscripție a unității militare, în baza buletinului de identitate.
Totodată, militarii din cadrul Forțelor de Menținere a Păcii dislocați în Varnița, Coșnița şi Cocieri vor merge la secțiile de votare din localitățile în care sunt dislocate subdiviziunile din care fac parte.
Pacificatorii moldoveni detașați în misiunea KFOR din Kosovo, vor putea vota la secția din Sofia, Bulgaria, iar cei aflați în misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina vor vota la secția din Timișoara, România.
De notat că, în conformitate cu legislația în vigoare și recomandările Comisiei Electorale Centrale, în ajunul alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional, în unitățile militare a fost creat „Ungherașul alegătorului” cu informații despre particularitățile referendumului și alegerilor prezidențiale, procedura de votare și alte date utile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.