Acasă Social Mii de contravenții făcute de întreprinzători: Sancțiunile aplicate

Mii de contravenții făcute de întreprinzători: Sancțiunile aplicate

0

Pe parcursul anului trecut, la categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității. Datele au fost publicate, recent, de Biroul Național de Statistică.

Mai exact, autoritățile au constatate, în 2021, 31,9 mii contravenții ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare.

Indicatorul este cu 29,6% mai mult comparativ cu anul 2020. Ulterior, au fost adoptate 31,4 mii decizii de aplicare a sancțiunii. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții a fost amenda (31,4 mii amenzi). 

Concomitent, pentru 170 contravenții a fost aplicată confiscarea, iar în cazul a 122 a fost aplicată ridicarea contra-echivalentă a obiectului.

Potrivit autorităților, au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în circa zece mii cazuri (31,9% din total amenzi aplicate pentru această categorie).

Amenzile privind încălcarea regulilor vamale au constituit 24,2% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care a urmat încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor, precum și a informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor social și medicale, 11,3% și încălcarea regulilor de exploatare a echipamentelor de casă și de control, 9,8%. 

Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor privind vinieta au constituit 9,1% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea regulilor de comerț, 5,2% din amenzi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.