Deputatul PAS, Mihai Popșoi, a expediat o sesizare către procurorul general, Alexandru Stoianoglo, privind un credit luat în anul 2013 de actualul președinte Igor Dodon.
Potrivit deputatului, acesta are dubii privind legalitatea acestui credit și susține că rata dobânzii anuale a fost prea mică.
”Am solicitat Procurorului General să verifice legalitatea acțiunilor prin care Igor Dodon a contractat în anul 2013 un credit de 1.477.000 MDL de la „Victoriabank” la o rată anuală de 8%. În acea perioadă banca era controlată de Vladimir Plahotniuc. Am solicitat verificarea cum a fost oferit acel împrumut și de ce Igor Dodon, aflat în serviciul public, a obținut acest credit în condiții preferențiale, ținând cont că în perioada respectivă rata dobânzii la asemenea împrumuturi pentru clienți obișnuiți era în jur de 13%. La fel de suspectă este și acordarea unei sume atât de mari unui angajat cu salariu oficial destul de modest și fără o istorie creditară.
De asemenea, am solicitat verificarea modului în care a fost efectuată plata ratelor lunare pentru rambursarea împrumutului (dacă au fost), cine a efectuat plățile, dar și modul în care acestea corespund veniturilor declarate oficial în acea perioadă a familiei Dodon, ținând cont și de alte cheltuieli, inclusiv călătorii în destinații exotice.
Pretinderea, acceptarea sau primirea, de către o persoană publică de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă (inclusiv sub formă de reducere nemotivată la rata dobânzii, comparativ cu ofertele pentru clienții obișnuiți), ce nu i se cuvin, cad sub incidența art. 324 Cod Penal alin.(3) lit.a) – Corupere pasivă, unde persoana cu înaltă funcție de răspundere este pasibilă de pedeapsă penală de la 7 la 15 ani.
PS: Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat în 2012, fiind acuzat că în 2008 a beneficiat de un credit preferenţial de la Banca Baden-Württembergische pe vremea când era premier al landului Saxonia Inferioară.
Peste un an după scandalul din Germania, Igor Dodon face exact ceea ce l-a făcut pe Christian Wulff să demisioneze. Probabil, Igor Dodon era convins că cel care îi oferea creditul va avea grijă de el și nu-l va lăsa să aibă careva probleme. Sponsorul a plecat, dar problemele au rămas”, a declarat Popșoi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.