Acasă Sport Messi nu a semnat nimic cu Barcelona: ”E o problemă, dar lucrăm...

Messi nu a semnat nimic cu Barcelona: ”E o problemă, dar lucrăm pentru a o rezolva!” Ce a spus Laporta despre Griezmann

0

Barcelona l-a prezentat oficial pe Memphis Depay, iar președintele Joan Laporta a fost luat la întrebări despre situația lui Leo Messi.  Acesta a evitat să dea un răspuns clar, dar a oferit câteva detalii interesante.

”Jucătorul a declarat mereu că vrea să continue, nu există niciun dubiu. Ambele părți și-au etalat cărțile pe masă. Am niște oameni care se ocupă de tratative.

Facem progrese, sunt multe de pus la punct cu un contract care implică multe lucruri. Este un vis pe care vrem să-l transformăm în realitate, iar el trebuie să aibă ocazia să joace împreună cu talente precum Memphis Depay.

Dar trebuie să respectăm și regulile, ori prin reducerea bugetului de salarii, ori printr-o formulă acceptabilă pentru La Liga. Chiar și președintele La Liga își dorește să vadă jucători buni în campionat.

Este o problemă mare, dar lucrăm pentru a o rezolva. Sper să dau în curând vestea pe care o așteaptă toată lumea”, a precizat Laporta, conform Mundo Deportivo.

Joan Laporta: ”Nu neg că există interes pentru Griezmann

Președintele grupării catalane a dat lămuriri și despre soarta lui Antoine Griezmann, cel care ar urma să fie vândut pentru a scoate clubul din impasul financiar în care se află.

”El este jucătorul nostru, are un contract în vigoare până apar alte circumstanțe. Sunt niște mutări pe piața transferurilor, e normal și nu neg că există interes pentru Griezmann.

El reprezintă o investiție majoră a clubului, suntem deschiși la oferte, dar trebuie să fie una la un anumit nivel. 

Dar noi suntem mulțumiți de Antoine, nu avem nicio problemă. Suntem însă într-un moment delicat în care trebuie săpunem în balanță mai mulți factori”,a fost remarca diplomatică a lui Joan Laporta.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.