În acest weekend, 21-22 august, în toate regiunile țării vor fi organizate maratoane de vaccinare împotriva COVID-19, sub genericul „Mergem protejați la școală”. Ministerul Sănătății anunță că la maratoane sunt invitați în special cadrele didactice, alți angajați din sistemul de învățământ, părinți, bunici și membrii familiilor.
Acțiunile se vor desfășura în punctele de vaccinare din cadrul instituțiilor de asistență medicală primară raionale și locale, în intervalul orelor 08:00 – 18:00.
În municipiul Chișinău, activitățile de imunizare vor fi organizate suplimentar la Centrul Municipal de Vaccinare de pe strada Petru Rareș, 18.
Vaccinarea se face fără programare prealabilă, doar cu buletinul de identitate. Gama largă de vaccinuri utilizate în cadrul maratoanelor este sigură și eficientă.
„Maratoanele sunt organizate pentru a oferi celor mici posibilitatea de a merge la școală în siguranță și de a se bucura de un proces educațional calitativ, în condițiile destul de complicate ale pandemiei COVID-19. Vă așteptăm și vă îndemnăm să aveți într-adevăr grijă de sănătatea a tot ce avem mai drag – copiii noștri!”, menționează Ministerul Sănătății.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.