Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în arest de la întoarcerea sa din exil, la începutul lui octombrie, şi intrat în greva foamei, de mai multe săptămâni, se află în stare critică şi nu primeşte îngrijirile adecvate, a afirmat un grup de medici miercuri seara, notează AFP.
„Starea actuală de sănătate a pacientului este considerată critică”, a indicat într-un comunicat grupul de medici constituit de avocatul poporului din Georgia, adăugând că spitalul penitenciar unde este tratat fostul preşedinte nu poate răspunde nevoilor lui medicale, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.
Medicii au cerut transferul imediat al lui Mihail Saakaşvili la o unitate de terapie intensivă dintr-un spital civil mai bine echipat.
Săptămâna trecută, Mihail Saakaşvili, care refuză să mănânce de aproape 50 de zile în semn de protest faţă de încarcerarea sa la 1 octombrie, la scurt timp după ce s-a întors din exil în Ucraina, a fost transferat la un spital penitenciar din cauza deteriorării stării sale de sănătate.
Dar, în pofida avertismentelor medicilor care au considerat că viaţa lui este în pericol, guvernul georgian a refuzat până în prezent transferul lui de la spitalul-închisoare în care se află într-o unitate civilă.
Marţi, ministrul georgian al justiţiei, Rati Bregadze, a afirmat că unitatea în care se află acum Mihail Saakaşvili „dispune de toate echipamentele necesare pentru a monitoriza starea de sănătate a deţinutului”.
„Niciun moment Saakaşvili nu a fost privat de asistenţa medicală de care avea nevoie”, a declarat el.
Fostul lider în vârstă de 53 de ani a spus că a fost maltratat de gardienii săi în închisoare şi a afirmat că se teme pentru viaţa lui.
Organizaţii pentru drepturile omului au condamnat tratamentul rezervat lui Mihail Saakaşvili, considerând că este o răzbunare motivată politic.
Mai mulţi parlamentari din opoziţie au intrat, de asemenea, în greva foamei, cerând tratament medical adecvat pentru Mihail Saakaşvili, exigenţă formulată şi de Statele Unite şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013, a fost arestat la 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El este pasibil de şase ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.