Un medic din Berlin care acorda îngrijiri paliative la domiciliu este suspectat că a ucis opt pacienţi, a anunţat joi parchetul berlinez, după descoperirea a patru noi presupuse victime. Suspectul, în vârstă de 40 de ani, nu ar fi avut alt motiv decât ”dorinţa de a ucide”, anunță parchetul, potrivit AFP.
Justiţia din Berlin dispusese deja, din 6 august, arestarea preventivă a medicului pentru uciderea a patru pacienţi, ale căror apartamente le-a incendiat ulterior pentru a distruge dovezile.
Prima victimă cunoscută a acestui medic ar fi fost ucisă în 24 iunie 2022. Inculpatul ar fi administrat un amestec de diferite medicamente unei paciente de 70 de ani, apoi ar fi provocat un incendiu pentru a-şi ascunde fapta. Pe 29 ianuarie 2024 medicul i-ar fi oferit unui bărbat de 70 de ani, în apartamentul acestuia, un amestec letal de medicamente fără indicaţie medicală, cu scopul de a-l ucide.
Același medic este suspectat că, pe 4 aprilie 2024, a administrat un amestec letal de medicamente fără indicaţie medicală unei femei de 61 de ani, pentru a o ucide la domiciliul său. În cele din urmă, pe 29 aprilie 2024, el ar fi ucis un bărbat de 83 de ani în camera sa dintr-un azil de bătrâni, utilizând un amestec de medicamente.
Cele patru presupuse victime despre care s-a aflat în luna august erau femei cu vârste cuprinse între 72 şi 94 de ani, care locuiau în Neukölln şi Treptow, două cartiere populare ale capitalei germane. Ele ar fi fost ucise între 11 iunie şi 24 iulie 2024.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.