Luptătorul de arte marţiale mixte, Conor McGregor, se pregătește de următoarea luptă într-un echipament nou. Irlandezul s-a lăudat pe rețele de socializare că el și fiul său au primit câte un dres de la moldoveanul Serghei Piculschi, transmite SafeNews.md cu referire la publika.md.
McGregor și fiul său, Conor Jack Jr., deja s-au antrenat în noile echipamente. Piculschi este originar din Taraclia și se cunoaște cu celebrul irlandez de peste 10 ani.
El face parte din staff-ul tehnic al lui Conor.
McGregor, fost campion UFC în două categorii de greutate, și-a anunțat recent revenirea în octagon, asta după ce s-a retras de 3 ori: în 2016, 2019 și iunie 2020.
„The Notorious” are în palmares 22 de victorii, dintre care 19 obținute înainte de limită și 4 înfrângeri în artele marțiale mixte. Irlandezul nu a mai intrat în cușcă de la începutul anului, când l-a învins pe americanul Donald Cerrone în 40 de secunde.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.