Spania le va permite studenților străini care nu își mai pot continua studiile în SUA din cauza restricțiilor impuse de administrația Trump să se transfere la universitățile spaniole, a anunțat marți Ministerul Migrației, potrivit Reuters. Procedura obținere a vizei va fi accelerată pentru acești studenți, a precizat instituția.
Vizele le vor permite studenților, de asemenea, să lucreze cu jumătate de normă, a mai precizat ministerul.
Donald Trump s-a confruntat cu mai multe universități de top din SUA, acuzându-le că au devenit bastioane ale antisemitismului, în contextul protestelor ample ale studenților care susțin drepturile palestinienilor.
În disputa cu Universitatea Harvard, președintele american a blocat finanțările pentru cercetare și a amenințat cu retragerea statutului fiscal privilegiat al instituției, determinând mai multe state europene, printre care și Spania, să majoreze granturile de cercetare pentru a atrage talente.
Mai multe univeristăți din lume au căutat să ofere refugiu studenților afectați de măsurile luate de Trump.
Universitatea Osaka, una dintre cele mai bine cotate din Japonia, oferă studenților și cercetătorilor de la instituții americane care doresc să se transfere scutiri de taxe de școlarizare, granturi pentru cercetare și sprijin pentru aranjamentele de călătorie.
Universitățile din Kyoto și Tokyo iau în considerare inițiative similare, în timp ce Hong Kong a emis instrucțiuni universităților sale să atragă talente de top din Statele Unite.
Universitatea Jiaotong din Xi’an din China a lansat un apel direct către studenții de la Harvard – cea mai vizibilă țintă a măsurilor impuse de Trump – promițând admitere „simplificată” și sprijin „cuprinzător”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.