Liderul Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, a criticat decizia deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a organiza, duminică, 17 august, o sesiune specială a Parlamentului pentru depunerea jurământului noilor judecători ai Curții Constituționale. „Deputații PAS își întrerup, pentru câteva ore, activitățile electorale, cum ar fi împărțirea ziarelor și alte acțiuni de partid, pentru a se reuni într-o sesiune specială a Parlamentului. Și nu într-o zi obișnuită, ci duminică, când, potrivit Codului Muncii, o zi de muncă se plătește dublu”, a scris Lupu pe Facebook.
El a adăugat că această sesiune nu răspunde unor probleme urgente ale țării, cum ar fi reducerea prețurilor la gaze, facturi mai mici la energie, dezvoltarea agriculturii sau alocări suplimentare pentru educație și sănătate:
„Nu, nu este vorba despre o problemă urgentă a țării sau a cetățenilor, ci de depunerea jurământului de către noii judecători ai Curții Constituționale. O Curte „a lor”, după cum a recunoscut recent, fără ocolișuri, un fost premier.
Când este vorba despre ceea ce este „a lor”, se găsește timp chiar și duminica. Se găsesc și resurse. Din buzunarele cetățenilor, firește. Banii nu sunt însă o problemă pentru ei, mai ales când curg creditele, nu granturile, care vor trebui rambursate și de generațiile viitoare”, a scris Lupu.
În final, liderul „Respect Moldova” a afirmat că scopul real al sesiunii este asigurarea numirii judecătorilor considerați favorabili PAS, pregătiți să valideze rezultatele alegerilor parlamentare, proces pe care îl consideră desfășurat în „complicitate cu instituțiile statului profund politizate”:
Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat organizarea ceremoniei de depunere a jurământului noilor judecători pentru duminică, 17 august, iar vineri va avea loc reuniunea Biroului Permanent al Legislativului. Deși mandatul actualului Parlament de legislatura a XI-a a expirat pe 11 iulie 2025, acesta continuă să își exercite atribuțiile de reprezentare, control și organizare internă, competențele sale legislative fiind limitate la adoptarea legilor ordinare, hotărârilor și moțiunilor simple.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.