Un alt caz de infecție virală cu noua tulpină a mpox, boală cunoscută anterior drept variola maimuţei, a fost detectat în Marea Britanie, acesta fiind cel de-al optulea caz confirmat în această țară din octombrie anul trecut, a anunțat, vineri, Agenţia britanică pentru securitate sanitară (UKHSA),scrie Hotnews.ro cu referire la Reuters.
UKHSA a transmis că noul caz a fost detectat la Londra la un pacient care s-a întors recent din Uganda, unde se înregistrează o transmitere comunitară a variantei și nu are nicio legătură cu cazurile anterioare identificate în Marea Britanie.
„În contextul epidemiei din unele părți ale Africii, ne așteptăm să vedem cazuri ocazionale importate cu noua tulpină mpox în Regatul Unit”, a adăugat UKHSA.
Cu toate acestea, riscul de infectare cu mpox pentru populație rămâne scăzut, a mai transmis agenția britanică.
Ce este variola maimuței
Mpox este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus. Ea declanşează simptome similare gripei şi apariţia unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt uşoare, dar în anumite condiţii această boală poate ucide.
Boala a fost endemică în unele părţi ale Africii timp de decenii, iar o versiune mai blândă a virusului s-a răspândit la nivel global în 2022, în principal prin contact sexual, determinând OMS să declare o urgenţă de sănătate publică.
Mai mult de 14.000 de cazuri de infectare cu o nouă tulpină de mpox au fost detectate în Africa anul trecut, conform OMS. Mai multe cazuri au fost depistate și în Europa.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.