Acasă Justiţie Manole: În Constituție va fi adăugat un nou titlu – Integrarea în...

Manole: În Constituție va fi adăugat un nou titlu – Integrarea în UE

0

Constituţia Republicii Moldova va fi modificată pentru a stipula că integrarea europeană este un obiectiv strategic al Republicii Moldova.

Acest lucru a fost anunţat de preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, în cadrul unui briefing de presă desfăşurat joi seara, scrie infotag.md.

Ea a spus că joi, Curtea Constituţională a recunoscut cu majoritate de voturi referendumul constituţional privind integrarea europeană şi a aprobat rezultatele acestuia.

„În acest mod, o lege de modificare a Constituţiei a fost adoptată în cadrul unui referendum. (…). Textul actualizat completează preambulul Constituţiei cu sintagmele ‘reconfirmarea identităţii europene a poporului R. Moldova’ şi ‘declararea integrării europene drept obiectiv strategic al Republicii Moldova'”, a spus Manole.

De asemenea, Constituţia va fi completată cu un un nou titlu – „Integrarea în Uniunea Europeană”. El va include un articol „privind aderarea la tratatele constitutive şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”. Potrivit acestui articol, „aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se stabilesc de Parlament prin lege organică”.

Articolul prevede, de asemenea, că „ca urmare a aderării la tratatele constitutive ale UE, precum şi la alte reglementări comunitare obligatorii, aceste dispoziţii prevalează asupra dispoziţiilor contradictorii din legile interne, cu respectarea dispoziţiilor actului de aderare”.

Preşedintele CC a subliniat că „se consideră că o lege constituţională a fost adoptată în cadrul unui referendum constituţional”.

„Constituţia va fi modificată în consecinţă. Textul actualizat al Constituţiei va fi publicat în Monitorul oficial”, a declarat Manole.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.