Acasă Justiţie Mandatul magistraților CCM nu poate fi ridicat dacă este emis un act...

Mandatul magistraților CCM nu poate fi ridicat dacă este emis un act juridic în privința acestuia

0

Judecătorilor Curții Constituționale (CCM) nu le pot fi ridicate mandatele chiar dacă în privința acestora sunt emise acte juridice. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către CCM, după ce au examinat o sesizare depusă de către deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, prin care a solicitat declararea neconstituțională a unui aliniat cu privire la încetarea mandatului de magistrat, transmite SafeNews.md cu referire la realitatea.md.

Decizia Curții este definitivă, nu se supune nici unei căi de atac, intră în vigoare la data pronunțării și se publică în Monitorul Oficial.

Litvinenco a solicitat CCM să se expună asupra constituționalității articolului 19 aliniat (1), litera (e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională potrivit căruia, mandatul judecătorului CCM încetează prin ridicarea imunității judecătorului în caz de stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real, în conformitate cu prevederile legislației, privind reglementarea conflictului de interese.

În opinia deputatului, dacă se permite acest lucru, atunci Autoritatea Națională de Integritate (ANI) ar fi avut undă liberă de a stabili conflict de interese în cadrul unor sesizări pe care magistrații le examinează.

Precizăm că, în spațiul public au apărut informații precum că, un inspector de integritate din cadrul ANI a început un control privind presupusul conflict de interese a președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, în cadrul examinării și luării decizii asupra unei sesizări. ANI a comentat decizia inspectorului ca fiind una asumată și nu poate interveni în procesul de examinare, cauză pe care a inițiat-o ca „autosesizare” a informațiilor publice.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.