Mandatul Misiunii UE de Asistență la Frontieră pentru Moldova și Ucraina (EUBAM) expiră la 30 noiembrie, iar cooperarea în domeniul gestionării integrate a frontierelor va continua să fie urmărită prin intermediul proiectelor de asistență ale UE pentru cele două țări.
Acest lucru a fost declarat în cadrul celei de-a 41-a reuniuni a Consiliului Consultativ al EUBAM, care a avut loc joi online, scrie infotag.md.
Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe a comunicat că la reuniune au participat reprezentanți ai ministerelor de externe, serviciilor de frontieră, vamale și de aplicare a legii din cele două țări, delegațiilor UE, Comisiei Europene, Misiunii consultative la nivel înalt a UE, Organizației Internaționale pentru Migrație și OSCE. Aceștia au trecut în revistă cooperarea transfrontalieră, precum și progresele înregistrate în ultimele luni de activitățile EUBAM, care au fost fructuoase în pofida provocărilor de securitate regională.
În contextul încheierii mandatului, participanții au subliniat impactul semnificativ al misiunii în promovarea cooperării durabile între cele două țări în domenii precum gestionarea integrată a frontierelor, securitatea transfrontalieră, cooperarea vamală, facilitarea comerțului și lupta împotriva criminalității organizate.
Misiunea UE și-a început activitatea în 2005 și are drept scop promovarea standardelor și procedurilor UE de gestionare a frontierelor pentru trecerea rapidă a persoanelor și bunurilor, îmbunătățirea capacității profesionale a autorităților vamale și de frontieră din Moldova și Ucraina, precum și sprijinirea partenerilor moldoveni și ucraineni în combaterea mai eficientă a criminalității transfrontaliere.
Temeiul juridic al EUBAM este un memorandum de înțelegere semnat la 7 octombrie 2005 de către CE și Guvernele Republicii Moldova și Ucrainei. Misiunea este finanțată de UE în cadrul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, Organizația Internațională pentru Migrație fiind partener de implementare. EUBAM are sediul central la Odesa. Misiunea are, de asemenea, un birou la Chișinău și locații de lucru cheie la granița celor două state. În total, misiunea are peste 80 de angajați, inclusiv experți din nouă state membre ale UE.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.