Acasă Politic Mâine în Chișinău vor avea loc zeci de manifestații. Vezi care sunt...

Mâine în Chișinău vor avea loc zeci de manifestații. Vezi care sunt ele

0

În contextul întrunirilor care vor avea loc mâine în municipiul Chișinău, polițiștii vor fi la datorie în vederea asigurării eficiente a ordinii publice şi a securității circulației rutiere și vor interveni, în caz de necesitate, anunță IGP.

Potrivit informației publicate pe pagina web a Primăriei capitalei, mâine în Chișinău vor avea loc zeci de manifestații. Printre ele:

  • marș și manifestație de protest în legătură cu situația social-politică din țară, organizat de Partidul Nostru;
  • întruniri, dezbateri și discuții cu cetățenii, organizate de fiecare dintre formațiunile politice: PAS, PSRM, Partidul ȘOR și Pro Moldova, inclusiv cu instalarea corturilor;
  • veteranii își vor manifesta nemulțumirea față de faptul că autoritățile nu le-ar fi îndeplinit condițiile evocate la protestele precedente;
  • câteva proteste ale unor activiști civici;
  • evenimente culturale și de divertisment.

În context, oamenii legii solicită organizatorilor și participanților la întruniri să respecte conduita impusă de legislație, dar și măsurile de prevenire virusului COVID-19. Poliția precizează că, în timpul întrunirilor, este interzisă deținerea armelor, obiectelor explozibile, orice substanțe interzise sau lucruri ce pot pune în pericol viața și sănătatea oamenilor.

De asemenea, este interzisă incitarea la discriminare sau violență publică, subminarea securităţii naţionale sau a integrității teritoriale a ţării, săvârșirea infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătății acestora.

Totodată, șoferilor li se recomandă să evite deplasarea pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, segmentul amplasat în perimetrul străzilor A. Pușkin – Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Poliția reiterează că nu va tolera acțiunile care nu sunt încadrate în limita câmpului legal și recomandă participanților să dea dovadă de comportament bazat pe comunicare și dialog, să nu admită provocări la violențe și încălcarea legislației, pentru ca acțiunile să se desfășoare în condiții optime.

ZUGO.MD

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.