Președintele Maia Sandu a declarat că parcursul european al Republicii Moldova este inseparabil de cel al Ucrainei, subliniind că „îi datorăm pacea noastră”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu recent acordat publicației germane Der Standard, transmite Ziua.md.
Sandu a reafirmat obiectivul clar de aderare la UE până în anul 2030 și a precizat că procesul de evaluare a pregătirii R. Moldova ar putea fi finalizat până în septembrie 2025, deschizând astfel calea pentru începerea negocierilor pe primele capitole ale acquis-ului comunitar.
„Avem un calendar pentru aderare – 2030 – și de când am depus cererea împreună cu Ucraina, am muncit foarte mult. Colaborarea cu instituțiile europene și sprijinul statelor membre decurge foarte bine. Credem că vom finaliza procesul de evaluare până în septembrie 2025 și suntem gata să deschidem negocierile pe primele capitole. Am construit capacitățile necesare și sperăm ca această voință politică puternică să continue și după alegerile parlamentare din toamnă”, a declarant șefa statului.
Întrebată despre posibilitatea ca unele state membre ale UE să blocheze aderarea Ucrainei, Sandu a declarat că nu vede un astfel de risc și a reiterat importanța extinderii pentru securitatea întregului continent.
„O Moldovă democratică și o Ucraină democratică și rezilientă contribuie la pacea și securitatea continentului. (…) Datorăm pacea noastră Ucrainei. Suntem mândri că am pornit împreună pe acest drum și știm că progresul trebuie câștigat. Democrația Moldovei poate supraviețui doar ca parte a UE”.
Întrebată despre un posibil scenariu în care doar Republica Moldova ar fi acceptată în Uniunea Europeană, Maia Sandu a reiterat angajamentul față de Ucraina.
„Da, vrem să aderăm împreună la UE”.
Declarațiile Maiei Sandu vin pe fundalul unor discuții tot mai intense în cercurile diplomatice europene privind o posibilă separare a proceselor de aderare ale Republicii Moldova și Ucrainei.
Recent, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că R. Moldova va urma un traseu individual în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar decuplarea de Ucraina se va produce odată cu deschiderea primului cluster de negocieri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.