Șapte judecători din prima instanță din capitală, dar și din alte raioane ale țării s-au întâlnit, pe 28 ianuarie, cu președintele Maia Sandu. Președinția nu a comunicat public despre această întâlnire. Judecătorii ar fi fost invitați la discuție de consilierul prezidențial pe domeniul justiției, Olesea Stamate, transmite SafeNews.md cu referire la Jurnaltv.md.
Despre aceasta ne-a spus unul dintre participanții la acea întâlnire. Potrivit Alionei Miron, vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău cu sediul Centru, la acea masă rotundă s-ar fi discutat despre problemele cu care se confruntă judecătorii, reforma justiției și despre implicarea politicului în justiție.
Astăzi, Olesea Stamate ne-a spus că unele ședințe ale președintelui sunt publice, iar altele nu.
Potrivit Alionei Miron, la întâlnire au participat șapte magistrați din prima instanță. Unii au venit din capitală, iar alții din Cahul, Ungheni ori alte raioane ale țării.
Întâlnirea judecătorilor cu Maia Sandu a durat aproximativ o oră, iar acolo nu ar fi fost luate decizii. Olesea Stamate nu a infirmat, dar nici nu a confirmat faptul că a avut loc o asemenea întâlnire.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Sorina Ștefârță, nu a răspuns la apeluri.
Pe 1 februarie, urma să aibă loc o altă întâlnire dintre șeful statului și membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care însă nu a mai avut loc deoarece unii membri ai CSM s-au infectat cu COVID-19.
Despre această întâlnire am aflat astăzi de la surse, iar ulterior informația ne-a fost confirmată de secretarul general al Aparatului Președintelui, Andrei Spânu. Acesta a confirmat faptul că a trimis o scrisoare către CSM, dar a negat că întâlnirea urma să fie una secretă.
Când ar urma să aibă loc totuși întâlnirea Maiei Sandu și membrii CSM, Andrei Spânu nu ne-a spus, dar a menționat că aceasta va avea loc imediat ce membrii CSM se vor reface după COVID.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.